De mai bine de trei decenii, oamenii din Craiova poartă o povară grea — dorința pentru un titlu de campioană care a scăpat Universității Craiova din 1991. Fiecare sezon începe cu speranță, fiecare serie de meciuri bune reaprinde visul, iar fiecare pas greșit redeschide vechea frustrare. Dar anul acesta, echipa arată diferit. Mai puternică. Mai ascuțită. Mai flămândă. În campionat joacă sus, în frunte, iar în Europa își face simțită prezența. Pe teren, jucătorii par gata să lupte pentru glorie. În afara terenului, însă, se ridică o furtună — și de data asta nu e vorba de tactici, arbitri sau transferuri. Este vorba despre fani.
Pundiţii atacă suporterii
După victoria Craiovei cu 2-0 împotriva Farului Constanța, două voci respectate ale fotbalului românesc, Aurel Țicleanu și Basarab Panduru, au surprins pe toată lumea prin critica lor dură la adresa fanilor olteni. În loc să celebreze încă un succes, au ales să atragă atenția asupra tribunelor — și ce au văzut nu i-a mulțumit.
„Jucătorii oferă performanțe la nivel înalt,” a spus Panduru, „dar unde sunt fanii? De ce nu sunt 30.000 de oameni pe Oblemenco când echipa câștigă așa? Era duminică. Vremea era bună. Familiile puteau veni. Și totuși, stadionul a fost pe jumătate gol.”
Țicleanu, legendarul fost jucător al Craiovei, a fost și mai direct: „Așa ar trebui să gândească suporterii. Hai să ne schimbăm și noi mentalitatea ca public. Nu veniți doar când e hype sau când joacă adversari mari. Veniți pentru că iubiți clubul. Veniți pentru că sunteți al 12-lea jucător.”
Cuvintele lor au tăiat adânc. Pentru un public considerat de decenii printre cele mai pasionale din România, o asemenea chemare publică a fost atât rușinoasă, cât și motivantă.
Cifrele nu mint
Statisticile sunt greu de ignorat. Noua arenă Ion Oblemenco, cu o capacitate de peste 30.000, a găzduit nopți incredibile când a fost plină până la refuz. Însă cu Farul, doar puțin peste jumătate din locuri au fost ocupate — aproximativ 16.765 de spectatori. Pentru un oraș care respiră fotbal, aceste cifre au părut slabe, mai ales având în vedere poziția echipei în clasament.
Nu este un caz izolat. Asistența a fluctuat în acest sezon: tribune pline la meciurile europene, dar prezență inconsistentă în Superliga. Criticii spun că fanii Craiovei cer perfecțiune înainte să vină în masă, în timp ce apărătorii lor invocă dificultăți economice, programări nefavorabile sau prețuri ridicate ale biletelor.
Adevăr și zvonuri
Aici se întâlnesc adevărul și exagerarea. Este complet adevărat că pundiţii au criticat prezența redusă. Însă unele povești au scăpat de sub control.
Zvonurile au circulat online că jucătorii au fost “șocați” în vestiar de numărul mare de scaune goale, întrebându-se de ce efortul lor nu este răsplătit prin atmosferă. Alte relatări au susținut că ultrașii ar fi părăsit tribuna în repriza a doua, ca formă de protest față de conducere. Niciuna dintre aceste afirmații nu a fost confirmată, dar au alimentat narațiunea că există o ruptură între echipă și suporteri.
În plus, se vorbește că suporterii Craiovei sunt împărțiți: ultrași care cer rezultate imediat, fani ocazionali care vin doar la meciuri mari și o majoritate tăcută care preferă să urmărească la TV. Realitate sau doar percepție amplificată de critici, tensiunea rămâne.
Presiunea titlului din 1991
Peste toate acestea planează greutatea istoriei. Ultimul titlu al Universității Craiova datează din 1991, într-o Românie complet diferită. De atunci, generații de fani au crescut fără să vadă echipa campioană. Foamea este imensă, dar odată cu foamea vine și nerăbdarea.
Fiecare sezon promițător a purtat această povară. Fiecare ratăre a adâncit frustrarea. Lotul actual, condus cu ambiție, a readus speranța că blestemul se poate sfârși. Dar în loc să fie o explozie de optimism, apare acum întrebarea dacă suporterii sunt cu adevărat la înălțimea momentului.
Apelul la o revoluție de mentalitate
Cuvintele lui Țicleanu — „Hai să ne schimbăm și noi mentalitatea ca public” — au declanșat dezbateri dincolo de Craiova. Unii suporteri au recunoscut deschis că orașul trebuie să redescopere cultura meciurilor de odinioară, când fiecare partidă acasă era o sărbătoare. Alții au respins critica, spunând că loialitatea nu se măsoară doar prin prezență pe stadion.
Totuși, ideea de “revoluție de mentalitate” a prins rădăcini. A devenit un slogan, un apel pentru suporteri să regândească ce înseamnă să-ți susții echipa.
Ce urmează pentru Craiova?
Pe măsură ce sezonul avansează, miza devine și mai mare. Craiova rămâne în lupta pentru titlu, iar serile europene sunt în continuare pe orizont. Dacă rezultatele vor continua, Oblemenco are șansa să fie din nou plin. Până la urmă, niciun fan nu vrea să rateze seara în care echipa ridică trofeul după 34 de ani.
Dar critica pundiţilor a lăsat urme. Provocarea pentru fanii Craiovei nu este doar să fie alături de echipă, ci să demonstreze întregii țări că rămân printre cele mai devotate galerii din România.
Concluzie: Adevăr, minciuni și puterea percepției
Cât din această furtună este real și cât este doar exagerare?
Adevăr: Craiova n-a mai luat titlul din 1991. Echipa joacă bine. Stadionul a fost pe jumătate gol. Pundiţii au criticat public fanii.
Exagerare/Minciuni: Jucătorii “șocați”, ultrașii în “protest” și vorbele despre o revoltă generală a publicului. Acestea sunt condimentul poveștii, dar fără dovezi clare.
Totuși, percepția contează. În fotbal, poveștile ajung adesea să devină realitate pentru că oamenii cred în ele. Iar acum povestea spune că fanii Craiovei trebuie să se ridice la înălțimea momentului.
Vor reuși? Următoarele meciuri de acasă vor spune mai multe decât orice titlu de ziar.
Concluzia: Presiunea din 1991 este reală. Critica este reală. Lupta la titlu este reală. Restul? E dramatismul care face fotbalul irezistibil.
