Universitatea Craiova strălucește în acest sezon ca o cometă ce sfidează așteptările: lider autoritar în Superliga, cu victorii ce inspiră și joc care impune respect. Fiecare meci pare să confirme: echipa lui Mirel Rădoi nu doar că aspiră la titlu — ea pare că deja trăieşte povestea unei finaliste anticipată. Cu șapte victorii și două remize după nouă etape, oltenii arată nu doar ca o echipă, ci ca echipa. Fiecare jucător pare să știe ce să facă, fiecare încredere își găsește ecoul în tribune, iar banca de rezerve e armă secretă, resursă neprețuită în orele dificile.
Dar pază bună trece primejdia rea. Iar Gică Craioveanu – Legenda Băniei – nu se lasă înșelat de aparențe. Pentru el, singurul factor care poate distruge acest elan impresionant nu se află pe gazon, ci mult mai aproape de sufletele celor implicați: liniștea. „Totul se va nărui atunci dacă liniștea nu va fi protejată”, a avertizat Marele Blond. Asta înseamnă: nici un conflict intern, nici o dispută între conducere și jucători, nimic care să zdruncine coeziunea echipei sau să alăture spectrul oprobriului din exterior.
Ce înseamnă realismul în plină glorie? Înseamnă să accepți că adversarii sunt primii care te vânează când simt fisuri. Că jucătorii mari știu să folosească orice scânteie de scandal, că presa caută știri, că propriii susținători tolerează mai greu greșelile când optimismul e mare. Craiova nu mai are voie la jumătăți de măsură, la momente de teamă sau rușine față de propria imagine. Pentru că dincolo de fiecare meci, se joacă imaginea și moralul, iar acestea se construiesc sau se distrug cu o viteză uluitoare.
Conducerea, staff-ul tehnic, jucătorii – toți trebuie să înțeleagă: nu e suficient să ai talent, să ai formă și să ai rezultate. Trebuie și caracter — solid, armonie, spirit de sacrificiu și mai ales respect: între surori de echipă, între antrenor și elevi, între club și suporteri. Orice clipă de egoism, orice zvon de conflict, orice declarație nechibzuită poate fi scânteia ce doboară ziduri ridicate cu greu. Craiova nu mai poate permite situații în care orgoliile să iasă la iveală, în care relații neclare să crească din indecizii, în care criticile să devină toxice — fie ele interne sau externe.
Dar vestea bună este că până acum, echipa arată altfel. Craioveanu l-a lăudat pentru unitate, pentru faptul că în loc de indivizi care se luptă pentru priză, vedem două echipe — titulari și rezerve — care trag împreună. Nu doar că banca e puternică — dar întreg lotul pare implicat, conectat. Nici când el, Craioveanu, cucerea titluri, spune el, nu a simțit o astfel de forță colectivă, o astfel de armonie.
Dacă Universitatea Craiova vrea să își transforme acest început glorios într-un succes istoric — titlu, performanță europeană, respect câștigat la fiecare pas — trebuie să protejeze ceea ce are acum. Trebuie să păstreze liniștea: să fie atenți la ce spun jucătorii când nu sunt fericiți, să fie uniți când apar probleme, să nu lase certurile să se transforme în focare. Trebuie să-și amintească că marile echipe nu doar câștigă – ele rezistă în fața furtunilor exterioare.
În final, mesajul lui Gică e simplu și implacabil: când totul pare să fie câștigat, când fiecare meci e bătut cu curaj și fiecare suporter crede, tocmai atunci apare riscul cel mai mare: să te pierzi pe tine însuți. Să permiți elementelor distructive — ego, neîncredere, orgolii — să acapareze ce fusese construit cu trudă. Așa că „Totul se va nărui atunci” nu e doar o expresie dramatică – e avertisment. E certitudinea că orice munte are un piedestal fragil la bază. Și Craiova trebuie să-și păstreze temelia. Acolo, sub tot aplauzul, sub toate laudele, se joacă viitorul.
