Clubul FK Csíkszereda Miercurea Ciuc a fost înființat în anul 1904. Pe lângă echipa mare, care este lider detașat în Liga a II-a, clubul harghitean acordă o atenție deosebită creșterii tinerelor talente în cadrul Academiei de Fotbal. Echipele pe categorii de vârstă sunt formate din tineri din Transilvania, Academia fiind deschisă tuturor copiilor talentați și dornici să facă performanță în sportul cu balonul rotund. De ani de zile, tinerii fotbaliști ai clubului concurează în Liga Elitelor, alături de cele mai bune centre de tineret din România. Activitatea profesională a Academiei a fost perfecționată în 2013 prin cooperarea cu Academia de Fotbal Ferenc Puskás din Ungaria. În spiritul egalității de șanse, în 2018 activitățile FK Csíkszereda au fost extinse pentru a include și fotbalul feminin. De la Miercurea Ciuc la Oradea, de la Crasna la Târgu Mureș, echipele de copii concurează în campionate, turnee interne și internaționale, iar cei mai talentați jucători de fotbal se mută la Miercurea Ciuc, la Academia de Fotbal, unde beneficiază de cele mai bune condiții de pregătire și recuperare.
Pe lângă pregătirea sportivă specializată, jucătorii de fotbal ai Academiei primesc educație și instruire într-un mediu familial în cadrul Centrului de îngrijire a talentelor “Márton Áron”. Căminul oferă camere de 3-5 paturi cu grup sanitar propriu, săli de studiu, bibliotecă, capelă și cantină, iar îngrijirea permanentă calificată asigură și suport spiritual și sesiuni de studiu în grupe mici, conduse de profesori specialiști. Este de menționat și faptul că toți sportivii care susțin examenul de bacalaureat depășesc cu succes acest obstacol.
Marți, o delegație din Vadu Crișului, compusă din viceprimarul ing. Hasas Ioan, ing. Mihoc-Geci Ferenc, președintele clubului de fotbal, și antrenorii Viorel Domocoș și Jolte Adrian, a vizitat Clubul și Academia din Miercurea Ciuc, fiind primită de Szondy Zoltán, președintele clubului harghitean. După vizita la baza sportivă, dotată cu toate facilitățile necesare pentru obținerea performanței (terenuri, sală de forță, centru de recuperare medicală, cantină etc.), cei doi președinți de club au semnat un contract de parteneriat care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Astfel, ACS Vadu Crișului, după Unirea Valea lui Mihai și CAO Oradea, va fi al treilea club din Bihor care va primi sprijin profesional și material din partea clubului și Academiei din Miercurea Ciuc. Mihoc-Geci Ferenc, președintele clubului de fotbal din Vadu Crișului, a declarat după semnare: „Țelul nostru este de a crește jucători de fotbal de la vârste fragede, să avem cât mai mulți copii în echipele noastre care joacă în campionatul bihorean, iar cei mai talentați să ajungă la Academia din Miercurea Ciuc, unde sunt deja jucători din Valea lui Mihai și Oradea.”
Grupele de copii din Vadu Crișului sunt pregătite de Viorel Domocoș, fostul mijlocaș al Craiovei, care a jucat de-a lungul carierei la FC Bihor, Dinamo, FC Național și FC Argeș, iar după retragere s-a remarcat ca antrenor, pregătind echipe precum Luceafărul Oradea, Turris-Oltul sau Universitatea Cluj. În prezent, el se ocupă de descoperirea și formarea unor jucători și jucătoare de fotbal din zona Defileului Crișului Repede. Le dorim succes în activitate!


















